Nu va lasati inselati de text. Este scurt in comparatie cu cele aprximativ 90 de fotografi inserate la sfarsitul textului.
Ca sa nu pornesc fara antrenament pe creasta Fagarasului, am facut o tura mai usoara prin Bucegi. Asa ca am inceput in prima zi cu ceva mai usor: Valea Jepii Mici (sau Caraimanului, dupa cum se pare ca ar fi corect). Bineanteles ca am glumit. N-a fost prea usor, dar a fost placut. Obiectivul trecut pe lista: somn la Cabana Omu, de pe varful cu acelasi nume. Asta dupa ce treceam pe la Crucea Eroilor Neamului, pe Brana. Am reusit sa fac si asta, dar in loc sa continui inspre Costila am mers catre Sfinx pentru a-l conduce pe un domn din Germania, care s-a dovedit un foarte bun tovaras de drum. Ca de obicei la cabana nu am reusit sa dorm din cauza obisnuitelor dureri de cap ce apar in prima zi cand ajung pe acest varf. Asta se intampla doar noaptea, nu si ziua. Am avut ocazia sa testez aceasta problema. Am dormit pentru prima oara doua nopti la rand aici. A doua noapte nu am mai avut aceasta problema. Probabil m-am aclimatizat :) .
A doua zi a fost una fara obiective marete. O excursie mica pana la Turnurile Țiganesti. Am coborat o portiune, insa, cum nu imi doream sa urc prea mult inapoi, m-am oprit si am revenit pe creasta. A fost suficient totusi ca sa ma simt ca in Piatra Craiului. Am revenit la cabana. Am mancat si am plecat pe creasta Morarului. M-am plimbat putin pe Mecetul Turcesc si am revenit la cabana unde am mancat. Insist pe partea cu mancatul, deoarece se gateste foarte bine la Cabana Vf. Omul. Am admirat apusul pe un vant care a scazut temperatura undeva pe la minus, suficient cat sa inghete zapada decongelata pe parcursul zilei.
A treia zi a inceput frumos pe la 4.45, inainte de rasaritul Soarelui. Senin, foarte senin. Se vedeau valuri, valuri muntii pana departe, invaluiti intr-un albastru cald!!! (Stiu foarte bine ca albastru este o culoare rece, dar acest albastru mi-a incalzit ochiii in ciuda gradelor lipsa si a vantului taios). Inapoi la somn. Trezire. Doua ceaiuri si niste cascaval. Coborare pe Valea Cerbului cu mici emotii pentru ca in urma cu ceva ani m-a "mârâit" ursul , undeva, prin padure. Pe atunci, din cauza vegetatiei abundente, am estimat ca ar fi fost vorba despre vreo 30 de metri. Acum, ca vegetatia c-am lipsea, imi dau seama ca n-am avut mai mult de vreo 5 metri intre noi. Si, ca sa fie nunta nunta, am intalnit, in poteca, inainte de a intra in padure, o minunatie de... rahat de urs. Am facut rapid o genoflexiune, ca sa ii inteleg mai bine existenta, si m-am mai linistit cand l-am vazut ca bietul de el inghetase singur acolo peste noapte :) . In padure m-am delectat cu salbaticia zonei. Din puntul meu de vedere este o zona superba. Am reusit sa o parcurg odata la lasarea seri si m-a impresionat mult in sensul placut.
In cele din urma, am ajuns la civilizatie, pe Valea Cerbului. Am facut un dus pana la brau. Si cum simteam placerea de a bea o bere am cumparat niste biscuiti sarati. Am savurat totul in gara. Surpriza cu trenul. Am luat un IR privat care a costat la jumatate fata de IR CFR. Gara de Nord. Metrou. Slanina. Somn.
Va las in compania pozelor. Pentru o buna vizualizare dati click pe prima fotografie si folositi apoi scroll-ul.
PRIMA ZI
A DOUA ZI
A TREIA ZI
