Primele calatorii cu trenul le-am facut impreuna cu tatal meu. Imi sunt inca foarte vii in memorie unele dintre ele. De exemplu, cand am mers la Petrosani, noaptea, m-a chemat langa el sa privim impreuna la licuricii ce erau cu miile de-a lungul caii ferate. Era interesanta si atmosfera de dimineata, cand oamenii, care nu se cunosteau, discutau despre tot felul de lucruri pe un ton scazut si rar. Punct de socializare mai bun decat facebook-ul. Imi este dor de vagoanele vechi cu banchete de vinilil maro si cu peretii tapetati cu pfl, cu imitatii de lemn. Desi cele din prezent arata foarte bine, nu reusesc sa emane caldura sufleteasca a celor vechi. Mi-au placut intotdeauna si garile: puncte de explorare sau intoarcere la cei dragi. Cateva poze:
